Întunericul

O, în ce clădire minunată ne mutam! Intram dinspre săpătură pe ușa turnantă și în loc să ne oprim la bancomat, ne duceam să lucrăm. Parterul era un mic oraș compus din farmacii Sensiblu, prin care te plimbai în voie, parfumându-te în gât cu hexoral și în nas cu rhinxyl, în așteptarea liftului. Toate eram bucuroase, ne scăldam în hustenbonbons și ne miram de luminile puternice, ce de-a electricitate se consumă aici, ce abundență pentru noi, ăștia, care ne spălăm cu strângere de inimă. Ceva din bancomat fusese totuși păstrat, dezvoltat și interpretat, astfel că la fiecare tejghea de farmacie era câte un funcționar bancar de sex tânăr, care te întreba ce te doare și de câți bani ai nevoie, apoi ți-i elibera pe rețetă. Patinam pe pardoseala strălucitoare a micului oraș farmaceutic și mă intersectam cu diferite colege, la fel de fascinate și ele, cu zâmbete până la urechi și gesturi afectuoase față de pereți și mobilă, că așa îți vine să le mângâi de curate și lucioase ce sunt! spunea A., mă bucur ca un copil! spunea AC., eu nu mai plec de-aici! spunea ACC. Apoi una dintre noi întreba unde avem repartiție și privind la patinoarul acela împânzit de Sensiblu-uri, mă hotăram că e timpul să-l părăsesc. Luam liftul până la ultimul etaj, să fiu cât mai departe de paradis. Intram în lift împreună cu două fete care împingeau un căruț acoperit cu pânze albe. Când am ajuns la ultimul etaj, al 11-lea, al 22-lea, al 121-lea, se făcuse întuneric. Am pășit pe o platformă în care șuiera vântul. Etajul propriu-zis era încă în construcție, sau construirea lui fusese abandonată, lipseau laturi și acoperișuri, din betoane ieșea armătura de fier ruginit. Nimic nu sugera că etajul ar fi fost cândva întreg și apoi grav avariat. Era clar că nu existase niciodată un ultim etaj complet. Practic, toate Sensiblu-urile alea acceptaseră un sediu incomplet și aleseseră să ignore riscurile. OK! am făcut, de parcă cineva aștepta de la mine vreun OK-ul. Am continuat să explorez nivelul acela friguros, accidentat, precar, ruginit, în timp ce fetele care urcaseră cu mine zâmbeau amuzate de frumusețile pe care le descopeream. Deci aici nu e lumină decât când iese Luna dintre nori! am exclamat victorioasă. Perfect!