Copiii
June 24, 2023 § Leave a comment
Coboram dealurile și îmi era tot mai greu, când mi-am dat seama că totul e din cauza burții. Creștea câte umpic cu fiecare pas, ca și când pașii ar fi acționat o pompă. M-am dus repede și tot crescând în circumferință la policlinica sătească și aceasta era ultraperformantă, pentru că așa sunt toate lucrurile la țară. Și m-am întins pe un pat și m-a examinat o doctoriță care nu cred că avea 14 ani, pentru că la țară copiii sunt geniali și școlile sunt foarte bune și e un fenomen normal să vezi copii specialiști în diverse domenii. Și doctorița, timidă dar optimistă, m-a informat că sunt gravidă. Am vrut să îi zic că nu e posibil dar mi-am luat repede seama, căci la țară totul e posibil grație progresului științei, așa că în loc să obiectez, am început să o cred și să mă bucur, începea să-mi placă cum creșteam ca cozonacul în cuptor, și pentru că tot erau ei așa de avansați, am întrebat – cu cine? cu cine sunt gravidă? Și răspunsul a sosit neîntârziat, un prieten pe care nu îl mai văzusem de pe vremea când avusesem holeră, pe la sfârșitul copilăriei. Mă uimea această alegere care în mod cert nu fusese a mea, dar care părea să respecte interesul copilului, pregătindu-i niște date genetice drăguțe și fiabile, asigurându-se și de absența vreunui conflict de ordin psihologic. Eram foarte mulțumită, mă gândeam deja la scutece, la hăinuțe, la viitoarele sărbători organizate în jurul copilului, la toate rudele care își vor pițigăia glasurile la el. Incredibil, îmi spuneam, cât de departe a ajuns știința.

Când venea Crăciunul, făceam prăjituri, împodobeam un brad mare și invitam musafiri. Veneau familii prietene, cu copii mici, intrau pe ușă cu brațele pline de cadouri, iar eu îmi dădeam seama că am pregătit aproape tot, dar nu am niciun cadou pentru copii. Copiii își dădeau și ei seama și așteptau în continuare descumpăniți să găsesc o soluție, iar eu uitam de masa festivă și răscoleam toate dulapurile căutând ceva, orice, care să poată bucura un copil, dar nu găseam nimic, numai obiecte vechi, din lemn, vopsite urât.
Înainte de a naște copilul acela, mă duceam la cel mai sinistru individ și îi spuneam – vezi că eu mă pregătesc să nasc, vei avea de plătit creșterea copilului. Și acela încuviința, chiar dacă, evident, nu era tatăl și nu avea niciun alt rol în afară de acela de a fi oribil. După ce încuviința, pleca, îl urmăream cu privirea și constatam că purta o geacă din rayat mărunt, cărămiziu aprins, lucru care mă deranja enorm, pentru că nu i se potrivea deloc, în schimb mi se părea că mi s-ar fi potrivit mie.
După ce pleca, mă duceam la toaletă, mă spălam pe mâini și îmi trăgeam sufletul în oglindă. Apoi în oglindă apărea coafura auditoarei care îmi spunea mieros Domnișoara-Domnișoara, ce bine că v-am prins! Eu îi spuneam, m-oți fi prins dumneavoastră dar eu trebuie să intru la veceu! Și intram, m-așezam pe veceu, și fereastra mică din partea de sus a ușii se umplea de chipul auditoarei, care îmi zâmbea enigmatic. Domnișoara, aici stau! repeta din când în când, zâmbind mândră de ispravă. În curând, văzând-o cum stă nedezlipită de fereastră, s-au adunat mai multe persoane curioase, să afle ce se întâmplă, care e punctul de atracție, și uite-așa stăteau toți colegii și vizitatorii și se uitau la mine de partea cealaltă a ușii, în timp ce eu stăteam pe veceu, neîndrăznind să fac nicio mișcare.
Leave a comment