Monologul constructiv

Nu știu ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat cineva s-ar apuca să smulgă din mine toate opiniile pe care mi le-am înghițit în ultimii ani, despre toate personajele și știrile momentului, politică, sănătate, cultură, religie, progres tehnologic, crize financiare, scandaluri, defrișări, scumpiri, crime, miracole, etc., dar cred că lumea ar deveni umpic mai urâtă. Și ca să scutesc rețeaua de astfel de exerciții, rămânând totuși fidelă propriilor mele porniri, las aici petitul: nu e chiar așa. Așadar, nu doar că opiniile sunt multe în general, dar am și eu niște zeci de saci cu argumente plastice din unghiuri inedite și mi s-ar părea normal ca autocenzura să îmi fie răsplătită, să primesc ceva, o medalie pentru cum economisesc șansele de a-mi pune în lumină intelectul, o recunoaștere publică, crucea Opinentul Reprimat. Pentru că presiunea opiniilor acumulate e tot mai mare și nu știu cât voi mai rezista și visez tot mai des că lumea se extaziază la comentariile mele despre câinele care a cumpărat în fiecare zi un fursec plătind cu o frunză sau despre câinele care a primit cadou un unicorn de pluș pe care îl furase deja zece ori.

În altă ordine de idei, toată noaptea am concertat la un pian Epstein & Sons.

•