The Bad Batch

O încâlceală de oameni și lucruri. Mulți dintre ei stăteau tolăniți pe jos ca-n gară, înconjurați de sarsanale cu provizii, plăpumi roase și pătate, geamantane desfăcute din care ieșeau haine răscolite. Ce bagaje urâte aveți, le spuneam, în ultima vreme și cerșetorii au abandonat gioarsele, am văzut tot mai mulți cerșetori, homeleși, aurolaci, plimbând câte un troller curat, tot mai îngrijiți și mai organizați, în timp ce voi ocupați murdăriți atâta spațiu. Păi plocoanelee, bree, a zis un fost expert, astea-s pentru ei, că le plac gunoaiele! Iote, plapuma asta e pentru ei, să le-o aștern la picioare, să calce pe moale. Când m-am uitat la plapumă, am văzut că era de fapt o mare foaie de cocă, o foaie dublă, cu ceva umplutură la mijloc și cu mult mac pe deasupra. Și s-o calce în picioare? am întrebat. Deja mă întrista foarte tare că aluatul ăla stătea întins pe jos, parcă mai mult să marcheze o zonă insalubră. Vezi, bre, că pricepi? Nu prea înțelegeam. A apărut Japoneza și m-a întrebat dacă m-au ajutat fetele cu vaccinarea. Am zis da, pentru că-mi aminteam vag că mă vaccinasem, apoi mi-am dat seama că nu știu care fete și că poate ar trebui să aflu. Mi-a explicat că de împărțirea vaccinului nu se mai ocupau decât două femei: Doamna-cu-țepi și Sora-fetei-care-a-făcut-pușcărie. Cele două cumpăraseră întreaga afacere după ce avuseseră grijă să ajungă la un preț foarte mic, iar acum controlau vieți de oameni. Japoneza a insistat să mă duc să le văd. În turn, de unde controlau inclusiv aerul. Să le expun situația mea și să primesc de la ele o aprobare. Aveam suspiciuni față de ambele, m-am dus la ele făra niciun chef. Le-am găsit dirijând diverse transporturi și vârtejuri de hârtii medicale. Mi-au spus că trebuie să fac un altfel de vaccin și mi-au arătat de ce pe o persoană care aștepta la coadă. Aleseseră un bărbat în vârstă, cu mustață. L-au vaccinat și m-au pus să îl urmăresc. M-am uitat la el zece minute. Vezi? Vezi cum i s-a întins pielea? Și cum i s-a înnegrit părul alb? Poate lor li se părea că bărbatul întinerise, dar eu vedeam doar că semăna tot mai mult cu un exponat de la Madame Tussauds. Mie nu-mi place chestia asta, le-am zis. Cele două se uitau la mine, nezicând nimic, calculând dacă ar fi sau nu periculos să insiste. Singura persoana nevinovată era Japoneza – nu știa nimic dar voia să ajute.