Dans

Aveam o rochie rock & roll albă cu buline negre. Aveam părul scurt, buclat și roșcat.  Era vară. Mergeam sprinten, în dreptul unei bănci mă opream. Mă așezam lângă un bărbat, îmi sprijineam capul de umărul lui. Părea că suntem foarte apropiați formal, câteodată îi eram soție, alteori mamă. Vorbeam despre lucruri care și ele păreau foarte apropiate formal – prieteni, vizite, gospodărie. Zâmbeam larg, zâmbeam și oftam de atâta bine, mă simțeam saturată de confort și trebuia să îmi certific din când în când starea prin răsuflări și plescăieli. Și în timp ce conversația se poartă atâta de plăcut, îmi spun, cumva dedublată, că individul nu mă recunoaște, ba mai mult, nici măcar nu mă cunoaște, eu pretind că sunt soția și, ocazional, mama, și totul e ok. Pe de-o parte, cum spuneam, e foarte bine și tihnit, pe de alta sunt destul de nedumerită, cum adică acceptă individul ăsta starea asta de lucruri fără nicio grijă, fără nicio curiozitate, și chiar fără să mă confunde, fără să sufere de tulburări mentale care să explice fenomenul. Afară se face brusc frig iar eu îmi dau seama că sunt îmbrăcată complet nepotrivit, trecătorii sunt împachetați în paltoane întunecate, femeile au toate baticuri înnodate sub bărbii. Apoi se instalează liniștea aceea care te face să te simți ridicol, liniștea urechilor înfundate, când nu știi sigur dacă ceilalți te aud sau dacă nu cumva vorbești prea tare. Și în timp ce vorbesc, vocea îmi reverberează în cap, numai bine cât să sublinieze ridicolul cuvintelor: când ai o identitate, e o problemă! Câtă vreme n-ai, totul merge perfect! Mă enervează că rostesc vorbele astea, par izvorâte din oftică și aruncate cu reproș. Dar cu toate că tonul pe care vorbesc mă irită, ideea mi se pare frumoasă & utilă și încerc să sap și mai mult în miezul ei. În fața mea se deschide un deșert și-ncet-încet se conturează și-un măscărici, exact ca jolly jokerul din cărțile de joc, un fel de balerin în mulături albastre, rânjind și țopăind. – Eu dansez pe nisipuri mișcătoare! îmi spune. Trebuie să știi să dansezi pe nisipuri mișcătoare! subliniază. Nu, mulțumesc! îi răspund. Și urechile mi se mai înfundă o tură și iar mă aud zicând tunător: când ai rădăcini, e o problemă! Câtă vreme n-ai, poți să dansezi pe nisipuri mișcătoare bine mersi.