Iar

Ieșeam dintr-un metrou cu care circulasem fără să plătesc. La ieșirea din tren așteptau controlorii să verifice cartelele. Îmi era clar ce o să se întâmple, iar o să-mi spună sunteți una straniera nella nostra città și iar o să mă ducă la secție, iar o să trebuiască să prestez muncă în folosul comunității ca să mă pot întoarce acasă. În fața mea, un grup de fete înfofolite toate în mițoase negre, adunate una într-alta ca o turmă de oi în jurul lupilor, se rugau de controlori să le lase să treacă fără să le dea amendă. În cele din urmă controlorii s-au întors cu spatele la ele și fetele au tropăit cu pași mărunți spre ieșire, moment de care am reușit să profit, alergând în urma lor cu teama că la un moment dat îi voi auzi pe controlori strigând în urma mea – ție unde îți e blana? În loc să ies, am trecut pe peronul opus și m-am urcat într-un alt metrou. Părea că toată lumea dinăuntru trecuse prin ceva asemănător. Nu m-am așezat bine că un individ zdrențăros mi-a pus un senviș în față, zicându-mi: 1 euro. Rahat! Senvișul nici nu era împachetat, l-am și desfăcut să văd ce conține, două bucăți de pâine peste o felie de brânză feta, nici nu îmi place, nici nu mi-e foame, pare și bogat în microbi, dar acum, dacă am scăpat de controlori, nu îmi vine să întind coarda. Încep să caut un euro prin geantă, fără prea mult succes. Dau de un pumn de zece bani, mă gândesc să i-i dau zdrențărosului pe ăia, dar apoi mă opresc. Tipa care stă lângă mine îmi atrage atenția că am omis un buzunar de geantă. Caut și acolo și uau, scot două monede uriașe, cam cât capacul unui borcan de dulceață, și ca diametru și ca grosime, cele mai frumoase monede pe care le-am văzut până acum. Ambele sunt de argint, un argint luminos, proaspăt curățat. Prima monedă are în mijloc un pătrat de cristal cu margini fațetate.  Pe a doua monedă e efigia unui fel de Maica Domnului cu sceptru și globus cruciger și-un aer cu totul imperial. Am găsit și pentru zdrențăros un euro și am achitat senvișul inutil, rămânând să privesc cele două monede misterioase. Între timp, mai multe doamne frumoase și artificiale, evadate probabil dintr-un insuportabil lux, îmi întindeau bancnote mari și albastre, albastre ca vechile bancnote de 100, alea cu Bălcescu. Le întrebam pentru ce și îmi spuneau pentru căței, nu strângi bani pentru căței? oo, ba da, sigur că da, îi dați pe toți sau vreți rest?